CONDAMNATUL

Interogatoriul dură toată noaptea
Să spună tot ce ştie
Până la urmă
Încolţit
Trebui să mărturisească adevărul
Nu ştia nimic
Absolut nimic
Nici măcar ce-i un buric
De ou ce să mai vorbim
Sau de stele
De galaxii auzise vag
Dar n-avea nici o vină
Nu participase la efracţie
Nu era complice
Habar n-avea de rouă
De trăznet şi de muzica disco
De Shakespeare ştia ceva
Dar nu vroia să-l trădeze
N-au decât să-l tortureze
Despre femei? Care femei? Există femei?
Ah, femeile! N-a fost atent
Se uita la ciment
Ei, sigur despre femei
Ştia ceva foarte vag
Aproximativ tot atât cât
Despre stele
Şi despre a timpului contracţie
Dar nu-i intră în cap
Aşa cum nu poate să-şi îndese în ţeastă
Lumile nevăzute cu mai multe dimensiuni
I se ceru să recunoască dacă a avut vreo amantă
Şi ce-i cu asta, „am avut”, „am avut”
Se răsti deţinutul
După ce că mă ţineţi închis
Mai turnaţi şi baliverne
Ce-am avut? Un fum? Un abur?
Ce a rămas?
Unde-i cântata contopire
Promisă de poeţi?
Mă scuzaţi
Dar pe ei, de ce nu-i arestaţi
Pentru inducere în eroare?
Există o lege precisă-n codul penal
Cum să nu fac prostii
Când nimic nu e precis circumscris
Protestez, să ştiţi că fac apel
La cele mai înalte curţi
Nu mă las
Până nu puneţi ordine în lume
Până nu-mi explicaţi precis
De la înviere şi până la durere
Precis, ce-i fiecare fenomen
Şi fiecare fenomen
Până există atomi şi astronomi
Eu îmi declin orice răspundere
N-aveţi decât să mă condamnaţi
Sunteţi un tribunal cumpărat
Nu mă sperii
Ştiu c-o să-mi măriţi pedeapsa
Cel puţin m-am uşurat
Mi-am pocnit capsa
Puneţi ordine dragii mei
Iar în chestiune de timp
Mă duc chiar şi în Olimp
Şi fac acolo un scandal
Colosal
În plin bal
Şi vă anunţ de pe acum
C-o să evadez
Şi-ajungând în cer sus
Pe la apus
Îl întreb şi pe dumnealui
De ce s-a grăbit să creeze
În şapte zile
Ce s-a grăbit aşa
Îl mânau turcii din urmă?
Nu mă las
Până nu pune
Pe întregul univers
O pancartă „Închis pentru remedieri!
Şi nu-l pune la punct
Luându-mă pe mine
Ministru adjunct
Îl învăţ eu minte
Ca-n ziua şaptea să se mai odihnească
O să-i dau eu odihnă
De n-o s-o poată duce
Tribunalul se ridică-n picioare
Deţinutul nu vrea să se scoale
În semn de protest îşi dă jos pantalonii
Se citeşte sentinţa
Toţi se-nfioară
Este condamnat pe viaţă
La viaţă
Acuzatul scoate limba ca o paiaţă
Apoi se înfurie
Începe să urle
Sunteţi nişte smintiţi!
Sunt nevinovat
Nu ştiu nimic, nu ştiu nimic, nu ştiu nimic
De ce nu mă credeţi?