miercuri, 14 ianuarie 2009

A DOUA SCRISOARE CĂTRE URSITOARE

Dragi ursitoare
Nu sunt pretenţios
Ştiu că aveţi şi voi un plan
Că trebuie să ursiţi şi proşti
N-am nimic împotrivă
Să fiu, n-o să vă fac tocmai eu
Greutăţi în muncă
Dar nu-mi daţi prea multă energie
Nu vreau să fiu un prost activ
E periculos
Şi-n nici un caz nu-mi daţi
Subalterni
Că-i nenorocesc
Am n-am bairam
Îi ţin peste program
Le dau indicaţii tâmpite
Şi-i transform în marmite
Dacă le vorbesc
Încremenesc
Şi până să se dumirească
Zboară totul în aer
Şi atunci tot eu încep să urlu la ei
Până îi înclei
Vai de ei!
Şi de purcei
Şi vă fac atente
Stimate ursitoare
Şi stimaţi ursitori
Luaţi-mă de lângă ciori
Că mă duc în nori
Şi acolo cine ştie ce mai fac
Organizez norii după alfabet
Să plouă pe litere
Numai între ţitere
Aveţi deci grijă
Cum m-aruncaţi în lume
Dacă mă daţi la vii încă e bine
Pot să mai sper
Dar dacă mă daţi intendent la cimitir
Să nu las morţii să intre
Că e inventar
Sau că se reprofilează unitatea
Sau că sunt plecat la centrală
Sau că sunt la şcoală
(De morminte şi cavouri)
Sau organizez coruri
De bocitoare şi gropari
Sau dacă mă apuc
Şi mai grav
Să scriu poezii originale
Pe cruci şi pe tăbliţe
De se răsucesc morţii în groapă
Sau la gazeta de perete a cimitirului
Scornesc articole mobilizatoare
Muriţi în număr cât mai mare!
Sau muriţi în picioare
Să murim la datorie
Sau reclame şi publicitate
Nu spălaţi morţii
Decât cu săpun de mere
Sau anunţuri
Nu beţi bere!
Învierea strict interzisă
Strigoi, fiţi decenţi, nu umblaţi goi!
Nu zornăiţi lanţurile!
Răposaţi, respectaţi liniştea!
Poarta se închide la ora zece.
Respectaţi programul de apă caldă,
Faceţi economie de energie
Navetişti,
Nu fiţi trişti
Aveţi farfurii zburătoare
Pentru zile de sărbătoare
Înscrieţi-vă din timp
La excursiile în Paradis
(Pentru grupuri reducere)
Cei ce au fost înscrişi la A.C.R.
Primesc împrumuturi şi fluturi.
Corul de îngeri
Primeşte înscrieri
La partida soprane de coloratură.
Înscrieţi-vă la cură
Cazanele vă aşteaptă
Lemne şi smoală
Aduceţi de acasă
Se asigură masă şi cazare
Şi un spectacol la Folies Belzebut.


Deci ursitoare mare grijă
Unde mă aruncaţi în lume
Sora noastră fără nume
Şi fără costume
Unde toţi intrăm goi
Şi ieşim ca vai de noi!

3 comentarii:

  1. Minunata initiativa, stiu putine despre scriitorul Salem, dar cu ajutorul blogului o sa-l descopar in fiecare zi cate putin. Poezia e superba, cu adevarat superba.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana, mulţumesc că ai deschis această pagină şi mă bucur că îţi place.

    RăspundețiȘtergere
  3. m-am căznit cît am putut în a mă "ţine" din "comentat" poezia (hrană zilnică,la mine,)
    consider că-i indecent şi-i las "pă specialiştii specializaţi" ( săracii dă'ei )
    am citit,prudentă,fiecare din ACESTE poezii;
    este ca-n iubire (şi) cu poezia ( la mine ): DA sau BA ... inexplicabil
    poeziile H.Salem : o mirată minune : sunt DA !
    ce vis frumos am ... un volum ...
    CELLA -( că la celelalte îmi dă "eror" ... deci doar Anonim ... ceeace-i cam tot aia )

    RăspundețiȘtergere

©H.Salem. Toate drepturile rezervate.