GINGAŞELE PASTE FĂINOASE

O, voi sălbatice
Macaroane
Crude
Ascunse-n pădure
Ce atacaţi şi sătule
Fiarele ne devorează
Numai la nevoie
De aceea le înţelegem
Şi nu ne supărăm
E cu totul altceva
Nu protestăm.
Le e foame
Şi atunci înduioşat
Te laşi inhalat.
Pentru că ţi s-a explicat.
Dar voi gingaşele mele
Paste făinoase
Cine v-a traumatizat?
Cine v-a înrăit în asemenea hal?
Unde-i vremea de altă dat
Când blânde, moi şi ferice
Vă lăsaţi
Pentru noi
Fierte
Vă amintiţi?
Ne jucam cu voi
Vă muiam în apă săpunată
Şi suflam baloane minunate
Sidefate
Ce urcau zglobii
Luându-ne şi pe noi
Copii
Doamne, cum zburam
Cum ne legănam
Nici nu ne păsa
Când cădeam
Ne durea în fund.
Şi acum?!
Dar ce alergaţi după noi?
De ce ne vânaţi?
Cine v-a făcut atât de crude?
Nu ştiţi că o macaroană e bună
Numai când fierbe în spumă?
Auăleu!
Cine m-a pus să stau de vorbă cu ele?
Ajutor!
S-a zis cu mine
Nu mai am nici un spor.

COADA DE MĂTURĂ

Dacă te duci în Obor
Să cumperi o mătură
Fii atent
Comerţul nostru nediferenţiat
Vinde laolaltă
Mături normale
Cu mături berce
Şi odată la o sută de ani
O mătură zburătoare
Abandonată de o vrăjitoare
Ieşită la pensie
Ori
În cine ştie ce împrejurare
După ce o cumperi
Nu te grăbi s-o încerci
Ai răbdare până la miezul nopţii
Când toţi s-au culcat
Urcă-te pe coadă
Şi aşteaptă dar ai grijă!
Prinde-te bine
Dacă porneşte să nu cazi
De ai noroc şi funcţionează
Nu-ţi fie teamă
N-ai nevoie de şcoală specială
Nici de carnet.
E de ajuns să-i vorbeşti
Ştie de vorbă bună
Nu cumva s-o repezi
Dimpotrivă
Nu strică niţel
S-o flatezi
Dacă te pui bine cu ea
Devine docilă
Execută orice manevră
Te poartă ca gândul
Dar mare atenţie
Dacă te observă vreun copil
În ţara unde-i zi
Şi strigă;
Uite, mamă
În văzduh
Zboară o vrăjitoare
Fă-i semne prieteneşti
Aruncă-i o acadea
Să se liniştească
Altfel
Alarmează întreaga planetă
„Obiect neidentificat
În spaţiul aerian!”
Se dă alarmă de gradul zero
Sau de gradul unu
Şi imediat se trage cu tunul
Dacă scapi cu bine
Ajungi pe planeta din poveste
Până-acolo mult mai este
Aici te aşteaptă Rozalinda
Prinţesa din basm
O iubeşti încă din copilărie
Ea te recunoaşte imediat
Demult te-a îndrăgit
De când te urmăreşte
Prin globul de cristal
Şi acum ce şansă
Această mătură din Obor
Să i te aducă-n zbor
Nu te teme
Soţul ei, prinţul
E prefăcut din nou
De Baba-Cloanţa
În cerb
Acum bietul fuge
Urmărit de căprioare
Ai picat tocmai bine
Mare plictiseală
Să ai drept soţ
Un prinţ din basme
Mereu prefăcut în altceva
Acum o lună
L-au transformat în prună
Rozalinda mărturiseşte
Că te invidiază
C-ar vrea şi ea
Să fie o simplă muritoare
Dimineaţa, o ce divin
Condica s-o semneze
I-a propus şi lui tăticu’
Împăratul
Să introducă şi la palat
O condică de semnat
Să semneze în fiecare dimineaţă
Toţi sfetnicii, vracii,
Muma Pădurii, Albă ca Zăpada, Balaurul cu şapte capete, vârcolacii
Dar Împăratul a închis-o în turn
Zicând că e dementă.
Dragii mei,
Dacă-n Obor n-aveţi noroc
Nu e foc
Nu vă lăsaţi
Încercaţi şi la Consignaţie
Cu-n covor...

EPPUR SI MUOVE!

Pământul se-nvârteşte

În timp ce ea

Întinsă pe canapea

Citeşte

Din când în când ridică ochii

Şi întreabă

- Ce face Terra, tot se-nvârteşte?

- Da, nici o grijă, poţi citi liniştită

Îşi face datoria

- Mă anunţi dacă se opreşte?

- Fireşte.

După câteva ore de lectură

Întreabă iar

- Dar luna?

- E la locul ei, luminează

- Şi se-nvârte normal?

- Tot în jurul soarelui?

- Asta-i bună! Dar al cui?

E statornică.

Mulţumită, continuă să citească

Pământul se-nvârte cu canapeaua ei cu tot

La miezul nopţii-şi aminteşte

- Dar galaxia noastră, calea lactee

De mult nu m-am mai interesat de ea

Ce mai face? Tot se roteşte?

- Fără oprire, nici un motiv de-ngrijorare

- Şi unde ne aflăm acum?

- La douăzeci miliarde ani-lumină

De marginea universului

- Să mă anunţaţi când ajungem la margine

Ca să mă uit pe fereastră

- Vorba vine margine, începe un alt univers

- Dacă trecem dincolo, în celălalt univers

Nu uitaţi să m-anunţaţi şi pe mine

Zicea cu nasul în file

Principalul e că totu-i

Cum scrie în carte

Că nu se semnalează nici o abatere

Totul se-nvârte liniştit

Nu se aude nimic

Nici un sfârâit

Călătorim frumos

Mă simt bine pe canapea

Minunată navă

Frumos trec anii în ea.

Dar câţi or fi trecut? Nici nu mai ştie.

Vine şi sorocul, trece dincolo

Cu canapea cu tot.

Citeşte-acum în rai

Îngeri zbor pe cerul albastru

Heruvimi şi serafimi o binecuvântează

Are grijă şi îngerul de pază

Canapeaua e aşezată acum pe un nor

Şi ea a căpătat aripi dar nu zboară

Citeşte.

Din când în când se uită în jos

Pe fereastră

La planeta albastră

Şi întreabă

- Totul e în regulă? Se-nvârteşte?

- Nici o grijă, îi răspunde sfântul Petru

Totul se-nvârteşte

SĂ NU NE AMESTECĂM

N-am avut noroc în dragoste
Încă de când eram mic
M-am îndrăgostit
De Albă ca Zăpada
Am găsit-o
În pădurea din poveste
Tocmai în momentul-cheie
Când vrăjitoarea o convingea
Să muşte din măr.
Atunci
Am luat-o deoparte
După ce i-am cerut scuze babei
Şi i-am şoptit disperat;
Nu muşca din măr, e otrăvit
Regina maşteră vrea să scape de tine
Pentru că eşti cea mai frumoasă.
O să mori, fie şi aparent
Şi dacă nu-ţi pasă de noi
Gândeşte-te cât o să plângă
Bieţii pitici!
Albă ca Zăpada a făcut ochii mari
M-a fulgerat şi mi-a zis.
Ascultă-mă domnule
Am impresia că dumneata
N-ai habar de dialectică
Nu te gândeşti
Că dacă nu muşc din măr
Nu mă mai sărută prinţul în veci?
Şi atunci ce o să se aleagă de mine?
Vrei să rămân toată viaţa
Femeie de servici
La cei şapte pitici?
M-am lecuit repede
Şi nestatornic din fire
În anul următor
Am pornit s-o caut pe Cenuşăreasă
Când am ajuns
Prinţul era disperat
Se cocoşase de-a binelea
Încercând pantofiorul din picior în picior
Fără spor
Trecuse o lună şi mai bine
Şi nu se întrevedea nici o şansă
Ca Cenuşăreasa să se încalţe
I-am mărturisit adevărul
Dându-i şi adresa exactă.
M-a privit bănuitor.
Dar cine mă rog eşti matale
Îi eşti tată sau tutore?
Nu cumva o iubeşti
Şi vrei să te sacrifici
Ca Traviata?
În orice caz aici nu e lucru curat
Şi s-a întors dezgustat
La palat.
După ce mi-a înapoiat pantofiorul.
Cu moartea în suflet
I l-am dus Cenuşăresei
Aceasta fără o vorbă
Mi l-a aruncat în cap.
Tot nu m-am învăţat minte
Înainte de a pleca în armată
M-am îndrăgostit încă odată
De Ana Karenina.
Am răzbit la ea foarte greu
O groază de slugi şi câini
Şi câţiva secretari
M-a primit în budoar
Ana, i-am spus înfocat
Renunţă la Vronschi
Nu te iubeşte
Pe măsura dragostei tale uriaşe
Până la urmă o să termini prost
Mi se rupe inima când mă gândesc
Ascultă-mă pe mine, nu-i de tine.
Cum îţi permiţi să te amesteci?
S-a ridicat ea roşie ca para
Parcă luase foc, parcă ardea
Şi ce-i dacă o să mor sub roţile trenului?
Ar fi de o mie de ori mai grav
Dacă despre noi
N-ar mai scrie Lev Tolstoi.
Şi a plecat mândră ca o regină
În fugă la Vronschi
Ca să nu piardă nici o clipă.
Iar eu m-am luat de o aripă
Şi m-am îmbolnăvit grav, de gripă.

ORGANIZARE

Oamenii sunt îngeri de gradul doi
Întâi toţi am fost îngeri de gradul unu
Apoi când ne-am înmulţit prea tare
S-a făcut o epurare
Şi o selecţie severă
Noi am fost scoşi din funcţii şi aruncaţi pe pământ
Ca să nu ne confunde
Ne-au confiscat aripile
Şi ne-au dat în schimb tutunu’
Îngerii de gradul unu
Nu fumează
Bineînţeles noi am fost îngerii cu funcţii mici
Să nu ne lăudăm prea tare
Nici unul din noi n-a fost heruvim sau serafim
Nici măcar arhanghel
Doar se ştie
La orice reorganizare
Cad cei mici
De obicei femei de servici
Noi suntem urmaşii îngerilor plebei
Poate vreo doi trei
Să fi ocupat funcţii mai sus
Dar cine ştie ce-am spus
De ne-au trimis pe pământ
La munca de jos
Aripile noastre confiscate
Nu-s pierdute pentru totdeauna
Sunt bine puse la păstrare în magazia din rai
Trecute-n inventar
Cu număr precis
Uneori îl afli
În vis
Dar nu aici
Nici pis.
Aripile-ne străvezii, strălucitoare
Vechile, bunele noastre aripi
Ne aşteaptă.
Din când în când îngerii magazioneri
Le scot la soare
Le scutură, le aerisesc
Le pun naftalină
Dacă-i cazul le cârpesc
Atunci noi foştii proprietari
Simţim în umeri
Mâncărimi şi mici dureri
Sau chiar gâdilături
În orice caz, vă sfătuiesc
Nu vă scărpinaţi
Că-ncep să tresară aripile
Sus în magazie
Şi să fâlfâie.

PE PEGAS

Pe Pegas,
Prima dat’
Încălecat
Zburând bezmetic printre nori
Din senin s-a stârnit o furtună
Nebună
Un trăznet a trecut prin mine
Şi de atunci
Poeziile-mi toate-s trăznite.
Când scriu se produce un scurt-circuit
Explodează toată electricitatea statică acumulată
Toţi volţii şi toţi amperii
Mă scutur tot
Până ies toţi waţii din mine
Apoi mă simt bine
A doua oară a fost mult mai rău
Zburam liniştit pe Pegas
El fâlfâia lin din aripile-i uriaşe
Alene, toropit
Gata s-adoarmă-n copite
Era o vreme senină, minunată
S-o bei toată
Nici urmă de nori duşmănoşi
Eram fericit
El necheza
Eu fredonam o arie din „Madam Butterfly”
Când aşa din senin
S-a repezit în noi o ploaie de trăznete
Bietul cal sărea dintr-o parte-n alta turbat de frică
În zig-zag
Nechezând ascuţit
Nici vorbă să scăpăm
Adunasem în noi
Atâta electricitate
C-am fi putut alimenta întreaga planetă
În rate
De atunci bietul Pegas a făcut un şoc
Psihiatrul l-a consultat
S-a interesat de nu cumva
A păţit ceva în copilărie
Apoi după ce s-a dumirit
I-a recomandat să se ferească de mine
Cu certificat medical în bot
Sărmana cabalină
La chenzină
S-a-nfăţişat lui Zeus
Acesta însă l-a liniştit
Nu mai era nici un pericol
Să atrag asupra mea vreun trăznet
Consumaserăm întreaga provizie
Din mâna uriaşă a lui Jupiter
Pe un an şi jumătate
Văduvisem Olimpul de electricitate
Zeii s-or întoarce la opaiţ şi lumânare
Liniştit, tratat şi cu sedative
Adus într-o stare de euforie medicamentoasă
Pegas m-a lăsat din nou să-l încalec
Zburam din nou fericiţi
Pluteam în mari ocoluri
Când dinspre pământ
Băgaţi bine de seamă
Nu dinspre cer
Ci dinspre Terra
Se ridicau spre noi o turmă de trăznete
Furioase
Cu coarnele scoase
Şi ne ciuruiră ca pe ultimul ciur
Bietul Pegas semăna cu un şvaiţer
Nouă specialitate elveţiană
Când am ajuns pe pământ ne-am lămurit
Hefaistos îşi smulgea părul din cap
Ţipând indignat că din atelier, de sub pământ
I-au dezertat toate trăznetele
Nu înţelegea unde
M-am făcut că plouă, că n-am habar
Dar Pegas tremurând tot
După ce a înghiţit un pumn de pastile
S-a jurat că n-o să-l mai văd
Cât o mai avea zile
L-am liniştit
Şi l-am bătut pe frumosu-i grumaz
L-am mângâiat pe crupă
Şi i-am spus după
Ce medicamentele făcându-şi efectul
Necheza de acum vesel, cam şui
În timp ce ochii îi jucau cam aiurea în cap
- Dragul meu, nu te mai nelinişti
De acum înainte
Nu ne mai pasă de trăznet
Instalăm pe şa paratrăznet.

SOCIETĂŢI DE ASIGURARE

Planeta de ametist are
Societăţi de asigurare
Care mai de care
Primeşti despăgubiri
Dacă în dragoste
Ai dezamăgiri.
Există tarif precis
Sumele cresc proporţional
Cu cât dezamăgirea-i mai amare
Creşte şi cota
Societăţile fiind dotate
Cu aparate
Ce stabilesc fără îndoială
Cantitatea de amăreală
De asemeni primeşti sume
Pentru jurămintele călcate
Şi asigurate
Pentru fiecare declaraţie
De amor mincinoasă
Pentru zilele fără soare
Şi fără speranţă
Pentru fiecare
Pierdută şansă
Dacă iubita întârzie la întâlnire
Primeşti o pungă
Dacă nu vine deloc
Un sac cu bani.
Societăţile sunt însă şirete
Plătesc detectivi specializaţi
Travestiţi în şoferi de taxi
Ce aduc la întâlnire
Fără întârziere
Şi cea mai alintată
Fată.
Pe planeta de ametist poţi să te asiguri
Dacă vrei
Cu o sumă minoră
Ca fata să danseze cu tine
Să nu-şi dea întâlnire cu altul.
Dacă iubita îţi mărturiseşte
Că nu poate să te sufere
Dacă-ţi cere să te duci învârtindu-te
Primeşti pentru fiecare învârtitură
Câte un galben sau un argint
În funcţie de mărime
După perimetru
Sau după diametru.
Dacă te declară bleg
Primeşti un pled.
Dacă primeşti un bileţel
În care te anunţă
Că te părăseşte
Că nu te mai iubeşte
Că nu vrea să te mai vadă-n ochi
Că-i lehamite de tine
Nu arunci biletul
Nici nu-l mototoleşti
Deoarece tariful prevede
Ca la telegrame
Bani pentru fiecare cuvânt
Şi altă sumă aparte
Dacă există vreun P.S.
De ce?
De unde să ştiu?
Din toate aceste cauze
Pe planeta de ametist
Eşti cu atât mai bogat
Cu cât eşti mai trist.

Hary Salem – omul liniştii

Despre H.Salem

În măsura în care poţi cunoaşte pe cineva, cu care te întâlneşti doar periodic, pot să afirm că Hary Salem era un om special. Ceea ce e mai mult decât un om deosebit. Felul în care povestea - orice, dar mai cu seamă întâmplări din copilăria şi adolescenţa lui, ambele destul de chinuite - te înduioşa. Ascultându-l, de multe ori m-am trezit că-mi spun: De ce n-am fost eu atunci alături de el ca să-l ajut!
Apoi, dacă te apropiai – furios, plin de nervi, vociferând – de masa sau grupul în care se afla şi Hary Salem, imediat, şi fără să-ţi dai seama, coborai vocea. (Mi s-a întâmplat lucrul acesta de mai multe ori, eu fiind un tip repezit şi cu gura mare). Şi nu înţelegeam de ce. Până la urmă am priceput: Hary te privea într-un anume fel, uşor mirat, uşor contrariat, de parcă ar fi vrut să te întrebe: Ce-i cu tine? De ce ţipi? Merită ceva pe lumea asta să-ţi ieşi din fire?
Avea, deci, filozofia unui ţăran înţelept – nea Vişinică - pe care l-am cunoscut pe şantierul unde lucram ca macaragiu, şi care – de câte ori te vedea furios - îţi amintea: “Peste veacuri, astea-s fleacuri!” Cum s-ar zice, nimic din toate câte ţi se întâmplă pe pământ nu merită să pui la inimă. Hary plusa: Mai mult, trebuie chiar să şi râzi! De aici calmul, liniştea şi, uneori, sfătoşenia lui.
Sfătoşenie care nu excludea umorul. Tot special, fiindcă el nu râdea în timp ce ne relata ceva comic – cum fac eu, de pildă, când povestesc o întâmplare nostimă. La el hazul reieşea din situaţie, din caracterizarea personajelor, din neprevăzutul finalului. Fapt ce se poate constata şi în volumele lui publicate.
Ce nu i-am cunoscut eu lui Hary, în timpul vieţii, au fost poeziile. Pe care, acum, le văd tipărite prin strădania soţiei sale, scriitoarea Lucia Verona. Asta mă face să cred că Hary Salem – dacă nu s-ar fi dus prematur dintre noi - ar mai fi avut să ne arate încă multe alte faţete ale talentului şi personalităţii sale.

C. Turturică