DISPARIŢIE SUSPECTĂ

Copilăria mea a dispărut în mod suspect
Cineva mi-a luat-o
Nu ştiu când
A profitat de un moment de neatenţie
În orice caz
Hoţul are şcoală înaltă
E iute de mână
Nu poţi să-l prinzi
Nu ştiu când s-a întâmplat
De atunci caut făptaşul
Nu mă las sunt un bun detectiv
A lăsat şi niscaiva amprente
Cu metodele astea moderne îl prind
Nu-l las până n-o scoate de unde a ascuns-o
Cineva mi-a spus că a dus-o pe altă planetă
Unde se duc toate copilăriile
Să se joace
A mea e într-o grădiniţă
Unde nu se simte bine
Plânge mereu
Iar educatoarele se iau cu mâinile de cap
Nu ştiu cum să scape de ea
Disperate, au dat şi un anunţ în ziar
C-o donează
Dac-aş putea să intru cu ele în contact!

A DOUA SCRISOARE CĂTRE URSITOARE

Dragi ursitoare
Nu sunt pretenţios
Ştiu că aveţi şi voi un plan
Că trebuie să ursiţi şi proşti
N-am nimic împotrivă
Să fiu, n-o să vă fac tocmai eu
Greutăţi în muncă
Dar nu-mi daţi prea multă energie
Nu vreau să fiu un prost activ
E periculos
Şi-n nici un caz nu-mi daţi
Subalterni
Că-i nenorocesc
Am n-am bairam
Îi ţin peste program
Le dau indicaţii tâmpite
Şi-i transform în marmite
Dacă le vorbesc
Încremenesc
Şi până să se dumirească
Zboară totul în aer
Şi atunci tot eu încep să urlu la ei
Până îi înclei
Vai de ei!
Şi de purcei
Şi vă fac atente
Stimate ursitoare
Şi stimaţi ursitori
Luaţi-mă de lângă ciori
Că mă duc în nori
Şi acolo cine ştie ce mai fac
Organizez norii după alfabet
Să plouă pe litere
Numai între ţitere
Aveţi deci grijă
Cum m-aruncaţi în lume
Dacă mă daţi la vii încă e bine
Pot să mai sper
Dar dacă mă daţi intendent la cimitir
Să nu las morţii să intre
Că e inventar
Sau că se reprofilează unitatea
Sau că sunt plecat la centrală
Sau că sunt la şcoală
(De morminte şi cavouri)
Sau organizez coruri
De bocitoare şi gropari
Sau dacă mă apuc
Şi mai grav
Să scriu poezii originale
Pe cruci şi pe tăbliţe
De se răsucesc morţii în groapă
Sau la gazeta de perete a cimitirului
Scornesc articole mobilizatoare
Muriţi în număr cât mai mare!
Sau muriţi în picioare
Să murim la datorie
Sau reclame şi publicitate
Nu spălaţi morţii
Decât cu săpun de mere
Sau anunţuri
Nu beţi bere!
Învierea strict interzisă
Strigoi, fiţi decenţi, nu umblaţi goi!
Nu zornăiţi lanţurile!
Răposaţi, respectaţi liniştea!
Poarta se închide la ora zece.
Respectaţi programul de apă caldă,
Faceţi economie de energie
Navetişti,
Nu fiţi trişti
Aveţi farfurii zburătoare
Pentru zile de sărbătoare
Înscrieţi-vă din timp
La excursiile în Paradis
(Pentru grupuri reducere)
Cei ce au fost înscrişi la A.C.R.
Primesc împrumuturi şi fluturi.
Corul de îngeri
Primeşte înscrieri
La partida soprane de coloratură.
Înscrieţi-vă la cură
Cazanele vă aşteaptă
Lemne şi smoală
Aduceţi de acasă
Se asigură masă şi cazare
Şi un spectacol la Folies Belzebut.


Deci ursitoare mare grijă
Unde mă aruncaţi în lume
Sora noastră fără nume
Şi fără costume
Unde toţi intrăm goi
Şi ieşim ca vai de noi!

Un mister – poeziile lui H. Salem

Cei care l-au cunoscut pe Hary Salem au fost surprinşi atunci când i-am anunţat că voi publica un volum cu poeziile lui. Nu ştiau, ba chiar nu credeau că a scris vreodată versuri. Nimeni nu l-ar fi bănuit de aşa ceva. Şi totuşi a scris, nu la începutul carierei, ci într-un moment când era deja afirmat ca prozator şi dramaturg.
Eram împreună de peste doisprezece ani, trecusem prin bune şi rele, credeam că ştiu totul despre el. Ştiam ce-i place - literatura, teatrul, dulciurile, muzica de operă (cântase, prin 1938-39, în corul de copii al Operei Române), icoanele lui Rubliov, îngerii lui Rafael, Viena, Parisul, femeile şi culoarea roz. Ştiam şi ce nu-i place - mârlănia, nedreptatea, cenzura, purtatul cravatei, dar în primul rând prostia (De aceea a şi inventat, cu mare succes la cititori, dar cu efect curativ limitat, celebrele „Pastile contra prostiei”). Însă, după cum avea să se vadă, habar nu aveam ce zace în el.
A început brusc. Într-o bună zi, în primăvara anului 1984, a scris o poezie. A doua zi, alta. Şi tot aşa. Scria cu furie, cu patimă, ştergea, adăuga, ţopăia, cânta, râdea în hohote în timp ce scria, scria acasă sau pe un colţ de masă la restaurantul Uniunii Scriitorilor, pe o coală de hârtie obţinută de la bibliotecă sau uneori pe un şerveţel sau chiar pe verso-ul notelor de plată care purtau scrisul neuitatelor Mitzi şi Lenutza. Părea într-o stare de ieşire din sine, un entuziasm fără limite, un soi de amoc inexplicabil. Scria poezii. De ce? Mister. Nici el nu ştia ce l-a apucat, scria într-una, încerca să-şi explice acest fenomen ciudat, dar nici explicaţiile, evident în versuri, nu sunt foarte lămuritoare.
A durat o lună, poate o lună şi jumătate. Apoi s-a oprit, la fel de brusc cum începuse. De ce? Mister.
Cei ce vor citi acest volum vor observa, desigur, o influenţă suprarealistă, chiar dadaistă. Îi va pune pe gânduri relaţia pe care autorul o are cu Universul, cu divinitatea. Descrierea în amănunt a unor planete ciudate, încă nedescoperite de astronomi, dar prezente şi în romanele lui H. Salem, va incita, poate, curiozitatea unor cercetători. De asemenea, ar fi de desluşit o altă dominantă a versurilor şi a prozei deopotrivă - prezenţa Morţii, ca acces spre tărâmul celălalt sau pur şi simplu ca personaj.

La 14 septembrie 2007, H. Salem ar împlini 80 de ani. Publicarea acestui volum de versuri mi s-a părut un gest firesc de aducere aminte. La redactarea volumului am beneficiat de ajutorul poetei Cornelia Maria Savu, căreia îi mulţumesc din suflet. Îi mulţumesc şi Adrianei Nicolae, care a introdus în calculator textul dactilografiat, pe vremuri, de autor, la maşina Olivetti înregistrată an de an la miliţie. Mulţumesc şi scriitorilor Aurel Storin, Bujor Nedelcovici, Mircea Ghiţulescu şi C. Turturică pentru cuvintele frumoase pe care le-au scris despre acest volum şi autorul său. Nici Rodica Iliesco nu scapă de mulţumiri, pentru permisiunea de a reproduce pe copertă unul din tablourile ei.
Nimeni nu va reuşi să explice vreodată cum de s-a întâmplat, ce l-a apucat pe acest om blând şi vesel, care nu făcea rău nimănui, să se apuce brusc de scris versuri, nimeni nu va înţelege de ce a încetat să scrie versuri, la fel de brusc. Misterul persistă.

Lucia Verona
(Prefaţa volumului "Misterul persistă", apărut în 2007)

NU VREAU PUTERE

Ursitoarelor

Când o să mă nasc

Nu-mi daţi putere prea mare

Puterea nemărginită

E ca un şoşon supradimensionat

Când ţi-l pui în cap

Întunecă mintea

Chinuieşte şi doare

Megalomanează

Ba chiar balonează

Te preface-n macaroane cu brânză

Mâncare indigestă

Dacă vrei să fii înghiţit

Puterea prea mare nu e bună

Nici când te uiţi la lună

Îţi vine să latri

Face rău la un organism prea mic

Te antrenează pentru dric

Nici umbra nu mai corespunde

Devine prea mare

De zece şi de o mie de ori mai mare

Decât măria ta

Şi atunci te uiţi mereu în urmă

Şi te sperii la fiecare pas

Ţipi la ea, o cerţi

Îi ceri să descrească

Să se piticească

Să se micşoreze

Ca să nu te dezavantajeze.

O alungi

O suspectezi

Şi o bagi la beci

Apoi fără umbră

Eşti bun de tundră

Maşina numărul zero

Singurul zero activ

Bun de purgativ

De aceea

Dragi ursitoare

Când o să mă nasc

Ursiţi-mi slăbiciune omenească

Să fiu vulnerabil la dragoste

Şi putere

Doar atât cât să iubesc

Şi să iubesc în continuare

Până la naşterea următoare

Răbdare

Ursitoare

În curând mă nasc

Cumpăraţi-vă basc!