duminică, 25 ianuarie 2009

OUL SAU GĂINA

Ce a fost mai întâi
Funcţia sau omul?
Se-ntreabă de veacuri
Filozofii
Cei fără funcţii răspund
E limpede
Întâi fost-a omul
Apoi schema
Scrie doar clar
Şi-n biblie
Capitolul întâi
Geneza
În ziua a treia
Dumnezeu suflat-a în humă
Şi aşa născutu-s-a homo
Dintr-un suflet
În cele şapte zile
Inaugurale
Nici vorbă de funcţii
Doar fiinţe
Deci nici un dubiu
Dixi!
Filozofii ceilalţi
Au altă părere
Diametral opusă
Nu e chiar aşa, domnii mei
Se precizează clar
În cartea sfântă
Ce a fost întâi?
Haos
Şi beznă
Şi duhul deasupra apelor
Nici fiinţă doar cuvântul
Întâi a fost intenţia
Funcţia apriorică
Schema universală
Apoi toţi s-au înghesuit
S-ocupe posturi cât mai bune
Ne-am bătut ca chiorii
Ne-am scos ochii
Ne-am îmbrâncit
Ne-am omorât pe capete
Cu mijloace
Tot mai rafinate
Nici acum n-am terminat
Suntem în plină răfuială
Toată lumea se căzneşte
Să se caţere pe scara socială
Şi reuşeşte dacă nu primeşte
De deasupra
Un picior în gură
Sau dacă de jos
Nu e tras de ghete
Sau de manşete
În timp ce norocoşii
Urcă cu lifturi moderne
Tolăniţi comod pe perne
Şi vă rugăm să răspundeţi
De ce întreaga viaţă
Alergăm după funcţii
Şi nu după oameni?
Când completezi un formular
Te întreabă foarte clar
Cum te cheamă
Funcţia
Originea
Culoarea politică
Nici unul nu se interesează
Dacă eşti om
Sau pom
Sau sfârlează
Deci nu contează.
Stimaţi filozofi
În această dispută
Eu nu mă amestec
Urmez sfatul lui Urmuz
Îl imit pe Saraffoff
Mă servesc de cartof.
Din off!

Un comentariu:

  1. DECI ........
    flozofii cu-ale lor bla,bla,bla păi da
    noi ... cu foncţia şi schemele
    parcă-mi dă mie ou' şi găina dalar :)
    hai în off ... fac rost d-un sac de cartofi
    CELLA

    RăspundețiȘtergere

©H.Salem. Toate drepturile rezervate.