ARIERGARDA AVANGARDEI

Eu sunt ariergarda avangardei
Am prins ultimul vagon
Ce păcat
Că e demult decuplat
Dat la reformă
Aruncat
Pe o şină moartă
Crudă soartă
Dar nu-i nimic
Aici m-am instalat
Foarte comod
Cu-un pat şi-un ibric
Şi-un burlan ce iese pe geam
Deşi sobă nu am
Scriu poezii
Cu ochii la o poză îngălbenită
Vedere de pe Coasta de Azur
Şi totul devine argintiu
Sclipeşte
Simt în nări aer sărat
Şi iahtul din poză se aiureşte
Tuşeşte
Şi-mi cere să-i prepar
Un ceai de coada şoricelului
Aţi ghicit
E un iaht pensionat
Şi mă retrag speriat
Atât sunt de disciplinat
De câte ori văd un „nu”
Mă inhib
Noaptea vagonul porneşte pe şine
Cât timp socoteşte că nu e observat
Apoi când nu mai e nici un pericol
O ia razna pe şosea
Unde dansează shimmy şi charleston
Şi bea o cafea cu o cucuvea
Eu nerăbdător
Îi cer să mă ducă
La iubita mea suprarealistă
Femeia mov
Cu gânduri violete
Şi sâni cubişti
Dansatoare minunată
Jumate vampă
Trei sferturi fată
Şi restul cravată
Dintr-o ţară gripată
A pictat-o Braque
Cu o coadă de drac
Uşor sclerozat
Altă dată nici nu m-ar fi luat în seamă
M-ar fi gonit şi de pe mal
Nu m-ar fi lăsat nici măcar
Să ascult
Orchestra de jazz
Ce cânta pe punte
Dacă i-aş fi vorbit nici nu mi-ar fi răspuns
Mi-ar fi răspuns că nu ştie româneşte
Acum vorbeşte curgător
Şi nu se mai opreşte
Îmi vine să-l omor
Cu-un topor.
Dar mi se face milă de el
Ca de orice bătrân
În fond pedeapsă mai mare
Nici nu există
Cine l-a pus să-mbătrânească
Mai am o poză „Vedere din Marienbad”
Mult mai decentă
Cel puţin ştie să tacă
Şi-ngălbeneşte frumos
Se cocârjeşte
Palatul se cocoşează
Dar să-l tai nu fumează
De câte ori vreau să privesc cerul
Dau de un drastic anunţ
Nu vă aplecaţi pe fereastră
Dimineaţa vagonul vagabond
Devine blond
Aurit de auroră
Şi atunci cuminte
Se-ntoarce între morminte
Iar eu buimac
Mă întreb
Ce să fac?

Surprinzătorul Hary

Despre H.Salem

Dramaturgul, poetul, scenaristul, prozatorul Hary Salem era un bărbat frumos reprezentând, poate, tipul evreiesc cel mai reuşit: privirea castanie, fruntea înaltă, nas drept, ochi alunecoşi, inima zburdalnică. Şi, pe deasupra, norocos. Nu doar pentru că a reuşit ca textele sale să fie văzute/ascultate pe scenele teatrelor, la radio sau televiziune ci mai ales pentru frumoasa poveste cu Lucia Verona, asemănătoare întrucâtva cu aceea dintre Goethe şi Lotte. De aceea ne place să o descoperim pe Lucia Verona într-o mică alegorie din Misterul persistă: „În loja întâi/ Stă frumoasa mioriţă / Ce ia notiţe / Pentru cronica muzicală / Fiind absolventă de conservator…” Dramaturgul, cinic, era preocupat de situaţia absurdă a bărbatului în comparaţie cu femeia. Logodnicul din pom (volum apoi, spectacol ) - oricât de comic - se ocupa de eterna tragedie a împerecherii, bărbatul fiind totdeauna cel sacrificat, spune autorul. Temă eternă de meditaţie transformată în mod de viaţă, sau mod de viaţă transformat în temă de gândire. Opera lui Hary Salem este un manual de scriere rapidă în felul dicteului automat pe care îl foloseau avangardiştii. Scrisul devine mai important decât gândirea, crezând că o eliberează . Mai mult, îi urmează erorile, de aceea sunt admisibile şi greşelile de tipar. Supărarea pe lume te aşează la masa de scris şi nu mai este important ce scrii pentru că a scrie înseamnă a gândi.
Nu l-am cunoscut ca poet, iar întâlnirea cu versurile sale ne pune în încurcătură pentru că nu seamănă cu nimeni. Scrisorile către ursitoare ce deschid acest surprinzător volum sunt comice provocări adresate ursitei, sfidări terapeutice ale inconvenientului de a exista. Mesajele transmise par arbitrare: cuvinte, nu numai întâmplătoare ci şi inexistente aruncate în pălăria dadaistă, apoi scoase unul câte unul şi alăturate la întâmplare. Dar sensul demonstraţiei este urgent. Nimic nu scapă de sens, nici măcar întâmplarea.

Mircea Ghiţulescu