INCONŞTIENTUL

Trebuie să mă lupt mereu cu subconştientul
Care nu e deloc conştient de ce face
N-are nici un pic de conştiinţă
Degeaba încerc să-i fac educaţie
Să-i ridic nivelul intelectual
Să-i aduc argumente
N-are habar
Rămâne surd ca un mărar
Încerc să-l iau cu binişorul
Că ar fi bine să iasă şi el la lumină
Că ar fi cazul să se civilizeze
Dacă are ceva de spus sau de comunicat
S-o facă organizat
Să se înscrie la cuvânt
Să spună pe faţă
Dacă-l doare ceva
Dacă suferă
Dacă-l supără atâtea refulări
Să-mi spună
Să-l ajut cu o vorbă bună
Încerc să-i trezesc ambiţia;
Cât mai are de gând să rămână „sub”
De ce nu ţine şi el să avanseze?
Să ajungă mai sus?
Cu voinţă poate ajunge oriunde.
Nu-mi răspunde
Cred că nici nu cunoaşte graiul articulat
De ce să mă mir?
E animal
Nu m-aş mira să fie şi antropofag
Dar nu mă las
Până nu-l domesticesc
Îl învăţ eu să sară prin cerc
Să-mi mănânce zahăr din mână
Să se gudure
Să meargă în două labe
Să-mi lingă mâna
- Hai, dragul meu, poftim în arenă
Nu mai face nazuri, inconştientule!
Doamne! Ce s-a întâmplat?
M-a luat în serios.
Uite-l iese
Leşin, mi-e rău
Înapoi! Înapoi!
Prea târziu fiara mă priveşte cu ochii ei galbeni
Cine m-a pus? Ajutor! Marş de aici!
Prea târziu. Rugaţi-vă pentru mine!
Mă devorează subconştientul...