SALA DE TEATRU

Când vreau să-mi văd nasul sau ochii
Mă uit în oglindă
Dar Eul?
Cum să-l surprind?
Dacă-l privesc
Imediat mă întreb;
Dar cine priveşte?
Şi cine-i privit?
Care-i veritabil?
Sunt doi?
Unul în sală
Altul pe scenă?
Nu se poate, îmi zic
Doar eu
Sunt unic.
Dar asta cine a zis?
Primul tace, al doilea citeşte programul de sală!
Al treilea?
S-a aşezat şi el în sală?
La parter?
Avem acum doi spectatori
Şi un actor
Şi cine constată?
Cine-i contabil?
Cine socoteşte pe abac?
Tot eu
Al patrulea
Acum ce mă fac?
Cât mă desfac?
Sunt făcut din bucăţi?
Mă divid la infinit?
Dar actorului pe scenă
Cine-i dă replica?
Cine-l contrazice?
Cine râde de el?
Cine se desolidarizează?
Cine fumează?
Cine-l condamnă?
Doamne, nu mă mai opresc?
Nu mai pot socoti
S-a umplut întreaga scenă
Şi întreaga sală
Şi parterul şi lojile
Iar la galerie-i o gălăgie infernală
Bat din picioare
Aplaudă, aruncă cu ouă clocite
Se aud proteste
Orchestra se acordează
Numai eu nu mă acord
Şi nu mă mai suport
Credeam într-un singur Eu
Eram monogam
Şi acum mă pomenesc
Că Eul meu e un colectiv lărgit de conducere
Cu număr nelimitat
Orice hotărâre
Se ia după dezbateri furtunoase
Şi mare scandal
S-a răsturnat şi masa prezidiului
Şi toate scaunele
Şi toţi indivizii au zburat pe fereastră
Într-o bătaie ca-n şapte păcate
Dar pe ultimul cine l-a aruncat?
Iar o iau de la început
Hai, Belzebut
Nu te ascunde
Ţi-am prins coada
O leg de pat
Aşa în sfârşit o s-adorm
Fără cloroform
Hai, Morfeu, fă-ţi datoria
Ăsta cine mai e?
M-am prostit
Ăsta slavă domnului
Nu face parte din Eu
E doar
Un zeu.