OGLINZI

Luăm masa de trei ori pe zi
De alte trei ori ne ia ea pe noi
Exact ca în scrânciob
Când eşti sus
Te uiţi în jos
Când eşti jos
Te uiţi spre cer.
Noroc că există oglinda
Ce ne-am fi făcut
De n-ar fi fost inventată?
Am fi rămas în pom
Daţi-i o oglindă maimuţei
Şi devine om.
Avem noroc de oglinzi
Cea mai mare e cerul
În care
Ne vedem albaştri
Şi nemărginiţi
Împodobiţi în păr cu stele verzi
Lună nebună
Şi soare candriu
Cu steaua polară în frunte
Ca un punct cochet.
Altă oglindă e marea.
Oceanul ne deformează puţin
Prea e imens
Ne umflă
Ne face groteşti
Ne augmentează
În asemenea hal
Încât ne dă vedenii
Halucinăm,
Ne credem uriaşi
Ne îmbăţoşăm
Ne-o luăm în cap
Facem paşi de uriaşi
Necugetaţi
Şi uneori ne înecăm
De atâta măreţie.
Există şi o oglindă neştiută
Cea mai mare
Imensă, infinită
Ea e ultima salvare
Cînd ajungi cu nava
La margine de lume
La graniţa cu anti-lume
Pe fâşia arată
Pe vidul nimănui
Te vezi pe tine
Îl vezi pe anti-tu
Nu râde, există
E viu
Nu e nălucirea
Din oglindă
Nu te sfătuiesc
Să procedezi
Ca Alice
Să încerci să intri direct
În oglindă
Pentru că nu poţi
Să intri în anti-tu
Şi nici el în tine.