sâmbătă, 17 ianuarie 2009

O PLANETĂ ABSURDĂ

Pe planeta de spinel
Mişună hingheri calificaţi
Dar nici un căţel
Cu toate acestea
Hingherii se antrenează mereu
Anual se organizează şi manevre
Unde hingherii se prind unii pe alţii
O parte fac ham, ham
Iar ceilalţi
Aleargă să-i prindă cu laţ
Haţ, haţ.
Laţurile-s perfecţionate
Exigenţele-tot mai rafinate
Se cer studii, doctorate
Meseria-i la mare cinste
În ziare, fetele de familie bună
Dau anunţuri melancolice
„Caut tânăr hingher
Cu ochi ca de cer”
Câţi hingheri devotaţi
Sunt pe planetă
Cu toate că nimeni nu latră
În ziare apar fotografii de evidenţiaţi
În prinderea câinilor dresaţi
Inexistenţi
Înfloreşte comerţul cu zgărzi contra purecilor
Se vând pureci pe carate
Botniţe din piele fină
Există cămine
Şi creşe
Pentru canine
Şi şcoală de dresaj
Cursuri speciale pentru câini poliţişti
Cu toate că pe aici
Nu s-a auzit vreodată
Un hămăit
Rătăciţii prin munţi
Nu se lasă salvaţi
Decât de câini specializaţi
Se organizează curse de ogari
Concursuri de pedigri
Vânători cu şoricari
Stânele angajează numai câini ciobăneşti.
Locuitori acestei planete cochete
Oameni aşezaţi
Noaptea pe furiş
Se strecoară-n cimitirele de câini
De diferite rase şi depun flori pe mormintele goale
Unde latră fantome
Şi scheaună strigoi
Iar la intrare scrie
„Interzis pentru cotoi”
Deşi pe Spinel
Neexistând nici un căţel
Nu există nici o pisică
În concluzie
Această planetă de spinel
E o planetă absurdă
Total surdă.

Un comentariu:

  1. JALNICĂ ACTUALITATE :(
    putem să o facem imn ?
    cine compune muzica , ar fi ceva BETON !
    CELLA

    RăspundețiȘtergere

©H.Salem. Toate drepturile rezervate.