joi, 22 ianuarie 2009

EPPUR SI MUOVE!

Pământul se-nvârteşte

În timp ce ea

Întinsă pe canapea

Citeşte

Din când în când ridică ochii

Şi întreabă

- Ce face Terra, tot se-nvârteşte?

- Da, nici o grijă, poţi citi liniştită

Îşi face datoria

- Mă anunţi dacă se opreşte?

- Fireşte.

După câteva ore de lectură

Întreabă iar

- Dar luna?

- E la locul ei, luminează

- Şi se-nvârte normal?

- Tot în jurul soarelui?

- Asta-i bună! Dar al cui?

E statornică.

Mulţumită, continuă să citească

Pământul se-nvârte cu canapeaua ei cu tot

La miezul nopţii-şi aminteşte

- Dar galaxia noastră, calea lactee

De mult nu m-am mai interesat de ea

Ce mai face? Tot se roteşte?

- Fără oprire, nici un motiv de-ngrijorare

- Şi unde ne aflăm acum?

- La douăzeci miliarde ani-lumină

De marginea universului

- Să mă anunţaţi când ajungem la margine

Ca să mă uit pe fereastră

- Vorba vine margine, începe un alt univers

- Dacă trecem dincolo, în celălalt univers

Nu uitaţi să m-anunţaţi şi pe mine

Zicea cu nasul în file

Principalul e că totu-i

Cum scrie în carte

Că nu se semnalează nici o abatere

Totul se-nvârte liniştit

Nu se aude nimic

Nici un sfârâit

Călătorim frumos

Mă simt bine pe canapea

Minunată navă

Frumos trec anii în ea.

Dar câţi or fi trecut? Nici nu mai ştie.

Vine şi sorocul, trece dincolo

Cu canapea cu tot.

Citeşte-acum în rai

Îngeri zbor pe cerul albastru

Heruvimi şi serafimi o binecuvântează

Are grijă şi îngerul de pază

Canapeaua e aşezată acum pe un nor

Şi ea a căpătat aripi dar nu zboară

Citeşte.

Din când în când se uită în jos

Pe fereastră

La planeta albastră

Şi întreabă

- Totul e în regulă? Se-nvârteşte?

- Nici o grijă, îi răspunde sfântul Petru

Totul se-nvârteşte

6 comentarii:

  1. Lucia, sper sa nu ma bati, dar voi "fura" minunata de poezie si o s-o bag in cartea mea :D Logic, voi mentiona autorul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Splendid !
    Sa faci o asemenea capdopera cu-atat de putine cuvinte in vers ...
    Uluitor si magnific !!

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana, depinde cum va fi cartea!

    Radu Humor - Îmi face plăcere să aud asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. ASTA-I PREFERATA MEA NR.2
    mi-am făcut deja rezervare la canapele
    CELLA

    RăspundețiȘtergere
  5. sunt iubitor de poezie, de poezia frumoasa.
    Este superba. Mi-a placut atat de mult...Atat de simpla dar atat de...extraordinara.
    Multumesc pentru ea.
    PS Am inceput sa citesc, rand pe rand ceea ce ati publicat aici. am inceput cu proza si nu demult am ajuns la poezie.

    RăspundețiȘtergere

©H.Salem. Toate drepturile rezervate.